Inapoi la toate articolele

Vrei sa te alaturi echipei Jademy? Cautam colegi!

Eşti energic, proactiv, priceput în vânzări şi te simţi cel mai bine printre oameni? Dacă aşa te-ai descrie pe scurt, nu înţelegem de ce nu eşti deja colegul nostru!

Avem nevoie de un colaborator part-time sau full-time care să ne ajute un pic (bine, poate ceva mai mult) cu treburile administrative şi cu atragerea de noi studenţi pentru cursurile de IT pe care le susţinem, precum și cu îmbunătățirea experienței acestora pe durata cursului.

Ne-ai uşura enorm munca dacă:

  • Ai putea să prezinţi în mod exhaustiv şi atractiv ofertele noastre oricărui potenţial client
  • Ai putea să susţii interviurile cu potenţialii cursanţi
  • Să gestionezi e-mail-urile privind contractele, dar şi cele prin care se solicită informaţii despre oferta noastră educaţională
  • Să planifici interviurile și calendarul cursurilor
  • Să aloci resursele disponibile cât mai eficient interacționând profesionist cu instructorii și colaboratorii/contractorii noștri

Ne-ar plăcea să lucrezi cu uneltele noastre de CRM pentru că avem nevoie să:

  • Suni săptămânal potenţialii clienţi 
  • Să gestionezi listele de e-mail-uri 
  • Să trimiți newsletters
  • Trimiţi notificări pentru examene, quizz-uri, zile libere, start cursuri etc. Vei face asta fie prin e-mail, telefon sau o platforma de learning management system
  • Pregăteşti cursurile care urmează să înceapă
  • Ajuți la susținerea workshop-urilor de carieră
  • Creezi săptămânal un raport financiar cu statutul studenţii înscrişi

Site-ul nostru, jademy.ro, are şi el nevoie de tine să:

  • Publici articole pe blog
  • Să actualizezi conţinutul (fiindcă noi în permanenţă evoluăm)
  • Să actualizezi paginile de WIKI şi FAQ (pentru că ne place să fim de folos)
  • Să faci un pic de content marketing pentru a optimiza articolele de pe blog (metatext, tags, fotografii, descrieri şi tot ce trebuie pentru a ne face remarcaţi în online)
  • Să fii vocea noastră pe social media unde să promovezi materialele, ofertele şi event-urile noastre

Tot responsabilitatea ta va fi să te ocupi de:

  • Încasări cash sau cu cardul
  • Printat şi semnat contractele cu clienţii
  • Gestionarea relaţiei cu clienţii actuali şi fidelizarea lor
  • Identificarea şi atragerea de noi clienţi
  • Rezolvarea problemelor invocate de clienţi
  • Discuţii cu clienţii pentru a afla ce îşi doresc de la noi, ce părere au despre serviciile noastre şi ce putem face mai bine pentru satisfacţia lor
  • Generarea de soluţii, rapoarte şi recomandări pe care le vei preda managerului

Tot ce am enumerat mai sus am vrea să faci de Luni până Vineri într-un program orar pe care-l vom agrea în funcție de disponibilitatea ta. Poate fi full sau part time. 

Am aprecia în mod deosebit o persoană care să aibă o înclinație naturală de lucru cu clienţii şi care ştie deja că, indiferent de context, clientul are întodeauna dreptate.

Vrem să ştii cum să te adresezi clienţilor şi potenţialilor clienţi într-un mod prietenos, să fii foarte receptiv la nevoile lor şi să ştii ce să le recomanzi în funcţie de necesităţile pe care le au. Pentru asta trebuie să fii mereu la curent cu noutăţile în materie de oferte pe care le promovăm şi să poţi răspunde eficient oricărei întrebări despre acestea.

Ştim că vânzările reprezintă un domeniu greu, de aceea avem nevoie tocmai de o persoană sigură pe atuurile sale, un maestru al negocierii, care nu se descurajează niciodată şi ştie cum să întoarcă o situaţie dificilă în favoarea sa.

Evident, pentru a lucra alături de noi trebuie să fii o persoană disciplinată, rezistentă la stres şi cu excepţionale abilităţi de comunicare în română şi engleză.

BENEFICII

În schimbul a ceea ce ai citit mai sus, noi îţi oferim:

  • Un salariu competitiv pe măsura eforturilor depuse
  • Oportunitatea de a lucra într-o companie tânără, astfel învățând și experimentând hands-on ce este antreprenoriatul
  • Posibilitatea de a evolua profesional (account manager pentru vânzări către mari clienți corporate ori o poziție de decizie pe partea de operațiuni sau marketing)
  • Program de lucru flexibil 

Dacă oferta noastră te atrage şi consideri că eşti exact ce ne lipseşte nouă pentru a întregi echipa, aşteptăm CV-ul tău cu interes la adresa de mail contact@jademy.ro.

ANGAJĂM POTENȚIAL, NU EXPERIENȚĂ. Așadar, studenții sunt bineveniți să aplice.